Iazul Dracșani, între tradiția legată de Ștefan cel Mare și legendele locului

Iazul Dracșani, aflat pe teritoriul comunei Sulița din județul Botoșani, este asociat în tradiția locală cu domnia lui Ștefan cel Mare. Potrivit relatărilor prezentate de Botoșăneanul, amenajarea inițială a iazului ar fi avut loc în secolul al XV-lea, în jurul anului 1485.

Legenda spune că voievodul ar fi urmărit să zăgăzuiască valea râului Sitna și să creeze un bazin piscicol care să asigure pește pentru Curtea Domnească și pentru oaste. Povestea mai susține că Ștefan cel Mare ar fi eliberat în iaz un crap și o știucă, fiecare purtând un cercel de aur.

Legende transmise în zonă

Conform aceleiași tradiții, știuca ar fi fost prinsă mult mai târziu, de mari dimensiuni și cu cercelul încă prezent. În imaginarul local, capturarea ei era considerată un semn rău, asociat cu perioade dificile.

O altă legendă vorbește despre surparea repetată a digului în timpul construcției. Povestea este legată de un meșter și de un cocoș alb, al cărui cântec s-ar mai auzi, uneori, în apropierea gurii de vărsare, în nopțile senine.

O atracție pentru pescari

Sursa descrie Iazul Dracșani drept cel mai mare lac de luncă din România, cu o suprafață de aproximativ 574 de hectare, și al doilea ca mărime din Moldova. Acumularea a fost modernizată în forma actuală în 1976 și este prezentată ca o destinație pentru pescarii sportivi și iubitorii de natură.